Săptămâna Protecției Civile
Anul acesta în data de 28 februarie sărbătorim 92 de ani de la înființarea Protecţiei Civile în România, dată la care, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul Apărării Pasive în România”.
Numită şi „arma vieţii”, având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea, apăr viaţa”, Protecția Civilă este o componentă importantă în pregătirea comunității, cuprinzând un ansamblu de măsuri pentru ocrotirea populației, a bunurilor materiale în caz de război, calamități sau catastrofe, asigurând condițiile necesare supravieţuirii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum’’ al judeţului Sălaj organizează în perioada 26.02 – 04.03.2025, “Săptămâna Protecției Civile”. În aceste zile se vor desfășura o serie de activităţi cu caracter public, cu tematică specifică acestui domeniu, după cum urmează:
✅ În perioada 26 februarie - 04 martie 2025, în intervalul orar 09.00-16.00, vom organiza „ZILELE PORŢILOR DESCHISE” în toate cele 9 locații în care sunt operaționale subunități ale inspectoratului și anume: Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Nușfalău, Șărmășag, Hida, Ileanda și Sânmihaiu Almașului, prilej cu care cei interesați pot vizita aceste subunităţi de intervenţie pentru a se familiariza cu procedurile de intervenție și cu tehnica din dotarea pompierilor sălăjeni.
✅ O altă activitate pe care o vom desfășura va fi reprezentată de organizarea și desfășurarea unor exerciții de descarcerare și prim ajutor, astfel:
Ø sâmbătă, 1 martie, începând cu ora 12.00, în orașul Șimleu Silvaniei (lângă Parcul Central) și în orașul Jibou pe platoul central Avram Iancu;
Ø duminică, 2 martie, ora 12.00, în parcarea centrului comercial Value Center Zalău.
În cadrul acestor activități cetățenii care vor fi prezenți vor avea posibilitatea să fie pregătiți de către paramedicii SMURD și voluntarii ISU în aplicarea manevrelor de acordare a primului ajutor medical de bază.
✅ De asemenea, vom organiza puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele urbane cu public numeros pentru a conștientiza cetățenii cu privire la respectarea regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dar și a modului de comportare ce trebuie adoptat înainte, pe timpul și după producerea unui seism.
✅Totodată, vom fi prezenți și în diferite unități de învățământ de la nivelul județului Sălaj unde vom continua să dezvoltăm cultul preventiv a elevilor.
Dragi cetățeni, vă invităm să ne fiți alături la activitățile prezentate anterior pentru a sărbători împreună “Săptămâna Protecției Civile”!