Pompierii sălăjeni au urcat „Scări pe Toaca” cu efort și determinare
În perioada 18-20 iunie, Masivul Ceahlău a devenit scena unei competiții naționale: “SCĂRI PE TOACA”, ediția a III-a 2025. Acest concurs, aflat la ediția a a treia, a pus la încercare anduranța și curajul a peste 90 de pompieri din 24 de inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Printre participanți s-a numărat și echipa ISU „Porolissum” Sălaj, reprezentată cu mândrie de: cpt. Crișan Mihai, plt. adj. șef Pop Sebastian, plt. adj. Boieș Alin, plt. adj. Pașca Călin, sld. Miheș George și sld. Ciutre Mihai.
Concursul a fost împărțit în două etape pline de provocări:
· „Cursa Panaghia”, un traseu montan de aproximativ 7 km, cu o diferență de nivel de 1100 m, pe care concurenții l-au parcurs încărcați cu un rucsac ce conținea echipamentul de protecție complet.
· „Scări pe Toaca” – o urcare de suflet, pe 519 trepte abrupte, care duc până la Vârful Toaca. Aici, fiecare participant a fost echipat în costumul de protecție pentru pompieri (NOMEX), bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție, aparat de respirat cu aer comprimat și butelie de aer (goală).
Pompierii sălăjeni, aflați la prima lor participare, au obținut rezultate onorabile pe categorii, astfel:
- categoria I (18 - 30 de ani) Ciutre Mihai s-a clasat pe locul 28 și Miheș George locul 38;
- categoria a II-a (31 - 40 de ani) Crișan Mihai a obținut locul 11și Pașca Călin locul 18;
- categoria a III-a (peste 41 de ani), Boieș Alin s-a clasat pe locul 18 și Pop Sebastian locul 23.
„Scări pe Toaca” nu este doar o cursă – este un test al rezistenței, al pregătirii fizice și mentale, menit să le asigure pompierilor condiția fizică necesară intervențiilor în teren accidentat și situații de urgență complexe.
Felicitări tuturor pentru spiritul și dedicarea de care ați dat dovadă! Munca și pasiunea voastră sunt adevărate surse de inspirație pentru noi toți.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice