Întâlnire cu cadrele trecute în rezervă
Astăzi, la sediul unității, a avut loc „o întâlnire de suflet” cu cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, trecute în rezervă.
Întâlnirea a fost un prilej de revedere, de depănare a amintirilor și de împărtășire a experiențelor acumulate de-a lungul anilor în slujba comunității. Poveștile despre misiuni, colegialitate și momentele importante din cariera militară au readus în atenție valorile care au stat mereu la baza profesiei de pompier.
Cu această ocazie, foștilor colegi le-a fost prezentată și tehnica modernă aflată în dotarea unității, care contribuie la eficientizarea intervențiilor și la creșterea siguranței salvatorilor și a cetățenilor.
A fost o revedere plăcută care a adus împreună generații diferite de pompieri, unite de aceeași misiune, aceleași valori și respectul pentru uniforma pe care au purtat-o și o poartă cu mândrie.
Compartimentul Informare și Relații Publice

