Conferință de presă - Recomandările pompierilor pentru Sărbătorile Pascale

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul unității în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru cetățeni.

Premergător acestui weekend, inspectorii de prevenire  au efectuat controale tematice la lăcașurile de cult unde se estimează participarea unui număr ridicat de credincioși. Acestea au vizat respectarea normelor de securitate la incendiu, existența și funcționalitatea mijloacelor de primă intervenție, fiind transmise totodată măsuri și recomandări pentru prevenirea incendiilor ce pot apărea în timpul slujbelor religioase.

În perioada acestei minivacanțe, stucturile operative din județul Sălaj sunt pregătite pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență care s-ar putea produce, în vederea asigurării unui climat de siguranţă pentru comunitate.

Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul echipajelor SMURD, care vor acorda primul ajutor medical și vor asigura transportul persoanelor aflate în dificultate către spitale.

La unitățile de cult unde se preconizează participarea unui număr mare de credincioși în noaptea de Înviere, pompierii sălăjeni vor avea echipaje dislocate în teren, având misiuni de prevenire și stingere a incendiilor.

1. Pentru a evita producerea unor situații de urgență, vă recomandăm ca lumânările și candelele să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor materiale textile, pentru a preveni aprinderea acestora, și să fie utilizate doar în suporturi incombustibile, la distanță de perdele, obiecte din lemn sau aparate electrocasnice. În nicio situație acestea nu trebuie lăsate nesupravegheate sau la îndemâna copiilor și nu adormiți lăsându-le aprinse, deoarece acest lucru prezintă un risc major care trebuie evitat.

2. În ceea ce privește parcarea autoturismelor, conducătorii auto sunt rugați să nu blocheze căile de acces destinate mijloacelor de intervenție din apropierea lăcașurilor de cult.

3. Respectați capacitatea maximă admisă a lăcașurilor de cult accesul suplimentar poate pune în pericol siguranța participanților.

4. Acordați o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile, pentru a preveni situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

Dragi sălăjeni, vă îndemnăm să dați dovadă de responsabilitate în această perioadă, contribuind astfel la desfășurarea în siguranță a slujbelor religioase.

În cazul producerii unei situații de urgență, apelați numărul unic de urgență 112!

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro, precum și a aplicației mobile DSU, care poate fi descărcată gratuit.

Vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate, liniștite și în deplină siguranță, alături de cei dragi! 

Evaluare - Conferință de presă

Locul desfășurării:

– sediul Instituției Prefectului Sălaj

Data și ora desfășurării:

– 09.04.2026, ora 11:00

Nivel de reprezentare:

* Locotenent colonel OPRIȘ Florin – Prim adjunct al Inspectorului  șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj;

* Chestor de poliție STUPAR Marius-Anton Stupar - Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj;

* Colonel BOLFĂ Vasile-Cristian – Prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

 

Tema abordată:

Măsurile dispuse de structurile Ministerului Afacerilor Interne, în contextul manifestărilor prilejuite de Sărbătorile Pascale Ortodoxe.

Mass-media prezentă:

 ⁠ Sălăjeanul TV

Teme sensibile rămase în atenție :

– nu a fost cazul.

Probleme sau reacții negative:

– nu au existat.

Link conferință de presă https://www.facebook.com/reel/1477358984063661