25 de hectare mistuite într-un weekend

În acest sfârșit de săptămână, din cele 44 de misiuni gestionate de pompierii sălăjeni la nivelul județului, 8 au fost intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată.

Acestea au fost înregistrate în localitățile Almașu, Cuciulat, Cizer, Meseșenii de Jos, Pustă Vale, Șărmășag și Ratin, fiind afectate circa 25 de hectare de vegetație uscată, litieră și miriște. În sprijinul salvatorilor au acționat și serviciile voluntare pentru situații de urgență, precum și cetățeni din zonele afectate.

Forțele de intervenție au depus eforturi susținute pentru a limita și lichida incendiile care, în unele cazuri, s-au extins pe suprafețe mai mari, favorizate de gradul ridicat de uscăciune a vegetației, ceea ce a crescut riscul de propagare rapidă a acestora.

Facem în continuare apel la cetățeni să conștientizeze faptul că, în perioadele caniculare și de uscăciune accentuată, focul scăpat de sub control, în special în condiții de vânt puternic, se poate extinde cu rapiditate și poate provoca pagube materiale importante, punând în pericol bunurile, sănătatea și chiar viața oamenilor.

Reamintim că, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară, la nivel național, campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, prin care sunt promovate măsurile de prevenire a incendiilor de vegetație și sunt aduse în atenție riscurile generate de utilizarea focului deschis.

Totodată, în cursul zilei de duminică, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a două incendii, dintre care unul s-a produs la o locuință din localitatea Gostila, comuna Poiana Blenchii. În urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 10:10, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea acestuia.

La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Pompieri Ileanda și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Jibou. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței, învelit cu țiglă metalică, existând pericolul de propagare la o anexă gospodărească și la o locuință învecinată. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la construcțiile din apropiere.

Întrucât în zonă nu exista o sursă de alimentare cu apă, autoritățile administrației publice locale au intervenit în sprijinul forțelor de intervenție, asigurând transportul apei necesare operațiunilor de stingere.

În urma incendiului au ars aproximativ 80 mp din acoperișul locuinței și un panou electric. De asemenea, au fost deteriorate mai multe electrocasnice și piese de mobilier. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un conductor (cablu) electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.

              De asemenea, în ultimele 72 de ore, pompierii sălăjeni au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență în 27 de misiuni, la care au participat echipajele medicale SMURD, precum și în alte tipuri de intervenții desfășurate în sprijinul comunității.

             Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro, precum și prin intermediul aplicației de mobil DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

 

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice