Viitorii pompieri, în prima experiență practică

Zece elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești au început astăzi, perioada de practică în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj.

Antonio, Dario, Darius, Dávid, Elisei, Flaviu, Marius, Mihai, Paul, Tudor vor desfășura activități aplicative la Detașamentul de pompieri Zalău, precum și la subunitățile din Șimleu Silvaniei și Jibou, fiind ghidați de cadre cu experiență.

Pe parcursul acestui stagiu, elevii vor avea oportunitatea de a aplica noțiunile dobândite, de a lua parte la intervenții și de a-și forma competențele necesare meseriei de pompier. Este un început important într-un parcurs profesional marcat de responsabilitate, provocări și satisfacții.

Le transmitem un călduros bun venit și le dorim mult succes în această etapă esențială!

Compartimentul Informare și Relații Publice