Sinteza misiunilor din weekend a pompierilor sălăjeni
Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au intervenit în ultimele 72 de ore la 50 de misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în sprijinul comunității, astfel:
– 42 de cazuri SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme ori cu probleme medicale grave.
– la un eveniment rutier petrecut între localitățile Buciumi și Stârciu. În urma evenimentului, în care au fost implicate două autoturisme, o persoană a fost transportată la UPU SMURD Zalău.
– controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în folosul comunității.
NU UITAȚI!
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de
urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice