Săptămâna Protecției Civile a ajuns la final

     A fost o săptămână dedicată educației și conștientizării importanței protecției civile.

    Printre demersurile realizate, un rol aparte l-au avut desfășurarea și organizarea unor activități educative, fie prin vizite ale pompierilor la școli din județ, fie prin vizite ale copiilor la sediile subunităților de intervenție cu ocazia “Zilelor Porților Deschise”.

    Colaborarea între pompieri și instituțiile de învățământ a fost un element cheie, activitățile de informare preventivă oferind tuturor o oportunitate unică de a învăța și forma prin experiență directă un comportament responsabil în domeniul situațiilor de urgență.

    Evenimentele derulate în școli au cuprins acțiuni de informare preventivă, exerciții de alarmare-evacuare în cazul producerii unor cutremure, deprinderea măsurilor de acordare a primului ajutor de bază, prezentarea unor autospeciale de intervenție și ale echipamentelor pompierilor. La sediile subunităților copiii au putut să vadă îndeaproape autospecialele de intervenție, să încerce echipamente de protecție și să facă cunoștință cu salvatorii sălăjeni.

    Chiar dacă activitățile din cadrul “Săptămânii Protecției Civile” au ajuns la sfârșit, pompierii rămân alături de tânăra generație prin implicarea continuă în educația și pregătirea acestora.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice