Salvatorii sălăjeni și tinerii voluntari au adus siguranța mai aproape de comunitate

Pompierii din cadrul ISU „Porolissum” Sălaj au participat ieri, 14 iunie, la cea de-a IV-a ediție a „Energy Sport Festival”, organizată de Clubul Sportiv Energia Marca.

Alături de voluntari și elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Marca, membri ai echipajului „Prietenii Pompierilor”, salvatorii sălăjeni au desfășurat activități interactive dedicate copiilor.

    Participanții au avut ocazia să descopere tehnica de intervenție utilizată în misiuni, să afle informații utile despre comportamentul în situații de urgență și să urmărească un exercițiu demonstrativ realizat de tinerii care au reprezentat cu succes comunitatea în cadrul concursurilor destinate elevilor.

     Evenimentul a constituit și un bun prilej pentru promovarea concursurilor cu tematică de protecție civilă și al cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii Pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața”, competiții care contribuie la dezvoltarea spiritului civic, a responsabilității și a deprinderilor necesare pentru gestionarea situațiilor de risc.

      Felicitări tuturor celor implicați pentru entuziasm, implicare și pentru promovarea  culturii preventive în rândul tinerilor!