Misiunile salvatorilor sălăjeni în acest weekend  

      În acest sfârșit de săptămână, salvatorii sălăjeni au gestionat 52 de solicitări primite din partea populației, constând în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și desfășurarea unor operațiuni destinate protecției comunităților.

Echipajele SMURD au intervenit în 35 de situații pentru acordarea primului ajutor medical, în timp ce echipajele operative au acționat pentru stingerea a două incendii, gestionarea a două evenimente rutiere și desfășurarea altor misiuni specifice.

Sâmbătă, în jurul orei 18:40, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalată izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Bezded, comuna Gârbou. De urgență, la locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autocisternă din cadrul Secției de Pompieri Jibou. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la trei anexe gospodărești și la acoperișul casei de locuit, dar și la două anexe din gospodăriile învecinate, existând pericolul de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. În urma incendiului au ars cele trei anexe gospodărești, împreună cu bunurile materiale aflate în interior, pe o suprafață totală de aproximativ 400 mp, precum și acoperișul casei, construit pe structură de lemn, pe o suprafață de circa 50 mp. Totodată, au fost afectate tavanul, pereții interiori și exteriori ai locuinței, dar și elemente din structura a două anexe gospodărești învecinate. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de un coș, canal sau burlan de fum amplasat ori neprotejat termic corespunzător față de materialele combustibile.

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în special în sezonul rece, când utilizarea sistemelor de încălzire poate favoriza producerea unor astfel de evenimente.

Rețineți! Un coș de fum neprotejat termic poate provoca un incendiu, punând în pericol persoanele, animalele și bunurile materiale.

Prevenirea incendiilor începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi!

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și informați-vă din surse oficiale!

         Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro, și descărcați gratuit aplicația DSU din App Store sau Google Play. Aceasta oferă informații utile pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

                  Compartimentul Informare și Relații Publice