Misiunile desfășurate de pompierii sălăjeni în acest sfârșit de săptămână
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au gestionat 50 de solicitări primite din partea populației, constând în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
Cea mai mare pondere a intervențiilor, în perioada menționată, a fost reprezentată de asistența medicală de urgență, echipajele SMURD acționând în 38 de situații pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau afecțiuni medicale grave.
De asemenea, au fost desfășurate controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în sprijinul comunității.
La nivelul județului, în acest weekend, nu s-a înregistrat niciun incendiu, fapt ce reflectă atât responsabilitatea cetățenilor, cât și eficiența măsurilor de prevenire și monitorizare desfășurate de autorități.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din AppStore și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice

