Instruirea anuală a președinților comitetelor locale pentru situații de urgență, organizată de ISU Sălaj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Porolissum” al județului Sălaj a organizat, în perioada 14-17 aprilie 2026, convocarea anuală a președinților Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) din cadrul unităților administrativ-teritoriale ale județului.

Activitatea de pregătire s-a desfășurat în patru centre, debutând la sediul ISU Sălaj și continuând în orașul Șimleu Silvaniei și în localitățile Băbeni și Sânmihaiu Almașului, având ca scop perfecționarea și actualizarea cunoștințelor pentru a asigura un răspuns rapid, unitar și eficient în situații de urgență la nivelul comunităților locale.

Discuțiile au cuprins teme de interes, orientate spre gestionarea eficientă a resurselor necesare pe timpul intervențiilor în situațiile de urgență ce pot apărea la nivelul județului, fiind adresate mulțumiri primarilor pentru colaborarea interinstituțională de care au dat dovadă pe parcursul acestor evenimente.

Participanților le-au fost aduse la cunoștință modificările și completările legislative prevăzute de Legea numărul 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Totodată, a fost readusă în atenție necesitatea continuării pregătirii teoretice și practice a președinților CLSU, prin participarea la programe de instruire organizate în centrele de pregătire ale IGSU.

Pe parcursul discuțiilor au fost abordate și alte subiecte privind dotarea și avizarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență pentru gestionarea riscurilor specifice în sectorul de competenţă.

 

                                    Compartimentul Informare şi Relaţii Publice