Declarație de presă -Măsuri de prevenire în sezonul rece
Bună ziua, sunt sg. maj. Ember Diana, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj. În această perioadă, dorim să atragem atenția asupra riscurilor crescute de producere a incendiilor la locuințe pe timpul sezonului rece, perioadă în care utilizarea surselor de încălzire este sporită semnificativ.
În perioada 1 – 31 decembrie 2025, la nivelul județului Sălaj s-au înregistrat 449 de intervenții, ponderea cea mai mare fiind reprezentată de misiunile echipajelor SMURD care au intervenit în 385 de cazuri pentru acordarea primul ajutor medical calificat de urgență și asigurarea transportului la spital al persoanelor cu traumatisme sau afecțiuni medicale grave.
Din totalul celor 64 de situații de urgență fără specific medical, au fost înregistrate 34 de incendii, dintre care 33 produse la locuințe și anexe gospodărești și unul la un operator economic din localitatea Crasna. De asemenea, potrivit datelor, în urma incendiilor la locuințe o persoană a fost rănită grav. Cauzele probabile identificate de producere a incendiilor în perioada de referință au fost: flacăra (5 cazuri), jarul sau scânteile provenite din mijloacele de încălzire (18 cazuri), și efectul termic (4 cazuri). Neglijența în utilizarea sistemelor de încălzire și a mijloacelor de gătit, sobele neetanșe, alimentarea necorespunzătoare cu combustibil sau amplasarea materialelor combustibile prea aproape de sursele de căldură au generat numeroase evenimente care, în multe cazuri, au produs pagube însemnate.
Un alt pericol l-au constituit defecțiunile instalațiilor și aparatelor electrice, în perioada de referință fiind înregistrate 7 incendii având ca și cauză scurtcircuitul electric. Acestea au inclus circuite improvizate, prelungitoare suprasolicitate, conexiuni defectuoase sau echipamente electrice utilizate peste durata normală de funcționare, fiind adesea asociate cu tablouri electrice dimensionate necorespunzător. Multe dintre aceste incidente ar fi putut fi prevenite prin verificări tehnice periodice și prin respectarea măsurilor de siguranță în utilizarea aparatelor electrice.
O pondere însemnată a incendiilor la locuințe a fost provocată de coșuri de fum defecte, necurățate sau neprotejate corespunzător față de elementele combustibile din apropiere. Printre cele mai frecvente cauze probabile de incendiu constatate s-au numărat:
• amplasarea necorespunzătoare a coșurilor de fum față de grinzi, planșee sau alte materiale combustibile;
• lipsa izolației termice la trecerea coșului de fum prin acoperiș sau planșee;
• coșuri de fum fisurate, improvizate sau necurățate de funingine.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii sălăjeni recomandă respectarea următoarelor măsuri esențiale de siguranță:
• verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum, de către personal autorizat;
• repararea imediată a coșurilor de fum care prezintă fisuri sau deteriorări;
• asigurarea unei distanțe de siguranță între coșurile de fum și materialele combustibile;
• utilizarea exclusivă a materialelor necombustibile pentru protejarea elementelor din jurul coșului de fum;
• evitarea folosirii sobelor sau instalațiilor de încălzire defecte sau improvizate. Reamintim cetățenilor că neglijența în exploatarea sistemelor de încălzire poate avea consecințe grave, de la pierderi materiale semnificative până la punerea în pericol a vieții.
Un alt aspect important de reținut este faptul că verificarea centralelor termice și a instalațiilor de gaz este obligatorie, conform reglementărilor în vigoare. Măsuri simple, precum verificarea periodică a acestora și utilizarea responsabilă a surselor de încălzire, pot reduce semnificativ riscul de incendiu și pot spori siguranța locuințelor în perioada rece a anului. Totodată, nu trebuie uitat că un detector de gaz, fum sau de monoxid de carbon poate face diferența dintre viață și moarte sau dintre un început de incendiu și o catastrofă.
În final, dorim să subliniem că respectarea regulilor de întreținere și a celor tehnice privind exploatarea diferitelor mijloace de încălzire nu este doar o recomandare, ci o necesitate care salvează vieți și bunuri. Fiecare familie trebuie să se asigure că sistemele de încălzire funcționează corect, că locuința este aerisită corespunzător și că toți membrii cunosc modul de acțiune în caz de urgență. Printr-un comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la creșterea siguranței propriei locuințe și a întregii comunității.
Pompierii sălăjeni vor continua acțiunile de informare preventivă și îndeamnă populația să trateze cu maximă responsabilitate aceste recomandări, pentru prevenirea incendiilor și protejarea vieților și bunurilor.
Nu în ultimul rând, vă recomandăm să accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și să descărcați gratuit aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
ISU Sălaj- Declarație de presă
Data și ora 30.01.2026, ora 10.00
Locul de desfășurare -sediul ISU Sălaj
Nivel de reprezentare Purtător de cuvânt al ISU Sălaj
Tema prezentată : Măsuri de prevenire în sezonul rece
Link declarație de presă: https://www.facebook.com/share/v/1ZjFmAQ4ie/

