Cupa „13 Septembrie” dă startul competițiilor sportive

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj a dat startul competițiilor sportive din cadrul „Cupei 13 Septembrie”– ediția 2026, prin organizarea unui concurs de tenis de masă.

Competiția a reunit pompieri sălăjeni pasionați de sport, care au avut ocazia să își demonstreze îndemânarea, determinarea și spiritul competitiv, într-o atmosferă dominată de fair-play și bună dispoziție.

Evenimentele sportive dedicate acestei sărbători importante din istoria armei vor continua în zilele următoare cu desfășurarea unor competiții de minifotbal și pescuit.

Dincolo de rezultatele sportive, aceste activități oferă prilejul consolidării spiritului de echipă și a relațiilor de camaraderie. Concursurile devin astfel un bun prilej de socializare, colaborare și întărire a legăturilor dintre colegi.

Fiecare participant a adus în competiție ambiție, energie și dorința de a se autodepăși. Felicitări tuturor!

 

 

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice