⚠️ COD ROȘU DE CANICULĂ ÎN JUDEȚUL SĂLAJ

Valul de căldură care afectează județul nostru de mai multe zile continuă să se mențină, iar temperaturile ridicate vor persista și în perioada următoare. În acest context, în intervalul 05 august, ora 10:00 – 06 august, ora 10:00, județul Sălaj se află sub incidența unei avertizări meteorologice COD ROȘU, val de căldură persistent și intens, precum și disconfort termic deosebit de accentuat.

Pentru a reduce riscurile generate de temperaturile extreme, recomandăm cetățenilor să respecte câteva măsuri simple de protecție:

☀️ Evitați deplasările și activitățile în aer liber în intervalele cu temperaturi foarte ridicate.

💧 Hidratați-vă corespunzător și limitați expunerea prelungită la soare.

🚗 Nu lăsați niciodată copiii sau animalele în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute.

👵 Acordați o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice și verificați periodic starea lor de sănătate.

  La apariția unor simptome precum amețeli, stare de slăbiciune sau orice alt semn care vă îngrijorează, solicitați ajutor medical prin apelarea numărului unic pentru situații de urgență 112, dacă situația o impune.

Totodată, reamintim că sezonul cald presupune un risc crescut de producere a incidentelor în mediul acvatic, multe dintre acestea având consecințe tragice și ducând la pierderi de vieți omenești. Respectarea regulilor de siguranță, evitarea scăldatului în locuri neamenajate și supravegherea atentă a copiilor pot preveni astfel de evenimente nedorite.

De asemenea, în aceste zile cu temperaturi extreme, condițiile meteorologice favorizează izbucnirea și propagarea rapidă a incendiilor de vegetație. Suprafațele uscate, asociate cu lipsa precipitațiilor și intensificările vântului, pot contribui la extinderea rapidă a flăcărilor, punând în pericol culturile agricole, pădurile, construcțiile și viețile oamenilor.

Facem apel la cetățeni să respecte reglementările în vigoare privind arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale și să manifeste prudență pentru prevenirea incendiilor.

Un gest neglijent poate avea consecințe grave, în timp ce un comportament responsabil poate face diferența. Prevenirea rămâne cea mai importantă măsură de protecție.