Bilanțul pompierilor sălăjeni în minivacanța de 1 mai
În contextul minivacanței privind sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au gestionat un număr de 61 de solicitări primite din partea populației, privind acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și desfășurarea de operațiuni destinate protecției comunităților, după cum urmează:
- echipajele SMURD au acționat în 38 de cazuri, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave;
- echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 6 incendii. Dintre acestea, 3 s-au manifestat la vegetația uscată în localitățile Fodora, Răstoci și în municipiul Zalău. Alte 2 incendii s-au produs la un stâlp de electricitate de pe strada Gheorghe Șincai și la un container pentru deșeuri al unui operator economic din Zalău.
Duminică noaptea spre luni, la ora 03.38, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui incendiu la anexa unei gospodării din localitatea Sâncraiu Silvaniei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică (mijloc de iluminat lăsat sub tensiune). În urma incendiului a ars anexa, iar din nefericire 50 de păsări (pui de găină) au decedat.
- de asemenea, au fost desfășurate controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unor evenimente sportive din municipiul Zalău, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în sprijinul comunității.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU.

