Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii sălăjeni în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României

 Salvatorii au gestionat 53 de misiuni în minivacanța recent încheiată, printre care stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor, asanarea muniției neexplodate, intervenții la accidente rutiere, precum și alte tipuri de intervenții în sprijinul comunității.

v Cea mai mare pondere a misiunilor o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv 43 astfel de solicitări.

v Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de pompieri Zalău s-a deplasat vineri după-amiază în localitatea Poiana Blechii, pentru verificarea unui posibil element de muniție. Ajunși la locul intervenției, pompierii au identificat un proiectil perforant, calibru 76 mm. Acesta a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă la depozitul temporar al unității, în vederea distrugerii ulterioare.

v În localitățile Gâlgău și Borla, 2 case au fost în pericol, cel mai probabil din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine. Salvatorii au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperiș.

          Reamintim populației că necurățarea coșurilor de fum reprezintă una dintre principalele cauze ale incendiilor la locuințe și ale riscului de intoxicație cu monoxid de carbon în sezonul rece.

        Respectați recomandările noastre și nu faceți compromisuri când vine vorba de siguranța dumneavoastră și a familiei! Utilizarea sobelor sau a altor mijloace de încălzire defecte, improvizate, supraîncărcate cu combustibil sau lăsate nesupravegheate este strict interzisă! De asemenea, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt esențiale și obligatorii!

 Fiți responsabili și instalați un detector de fum în locuință! Acesta va declanșa alarma încă din stadiul incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.

           Nu uitați: un comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază pot face diferența în situațiile critice. De aceea, este important să ne informăm din timp. Platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU oferă ghiduri și informații esențiale despre primul ajutor, cutremure, incendii, fenomene meteo periculoase și multe altele.     

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice