94 de misiuni ale pompierilor sălăjeni în weekend
Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au gestionat 94 de solicitări primite din partea populației, privind acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și desfășurarea unor operațiuni destinate protecției comunităților, după cum urmează:
· echipajele SMURD au oferit ajutor în 53 de cazuri, constând în acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau cu afecțiuni medicale grave;
· echipajele operative au intervenit la 8 incendii și la 2 evenimente rutiere;
Din totalul celor opt incendii, unul a avut loc, duminică dimineața, la o casă din localitatea Bobota. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică. În urma evenimentului au ars o parte din bunurile dintr-o încăpere, fără a fi înregistrate victime.
De asemenea, salvatorii sălăjeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a șapte incendii de vegetație uscată produse în localitățile Tusa, Letca, Var, Valcău de Sus, Agrij, Cehu Silvaniei și municipiul Zalău în urma cărora au fost afectate aproximativ 15 hectare de teren. Totodată, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU), împreună cu localnicii, au intervenit la incendiul de vegetație uscată din localitatea Tusa. Pe această cale, le mulțumim pentru mobilizare și implicare în sprijinul comunității.
Unul dintre cele două evenimente rutiere, s-a produs duminică dimineața, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină în localitatea Sânmihaiu Almașului. La intervenție au fost alocate forțe din cadrul Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) din cadrul Detașamentului Zalău. În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau patru persoane care s-au autoevacuat. Acestea au fost evaluate medical la fața locului, iar una dintre ele a fost transportată la UPU-SMURD Zalău. Totodată, pompierii au asigurat măsuri măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul intervenției.
• au fost desfășurate controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în sprijinul comunității.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor apropiați, vă recomandăm să vă informați numai din surse oficiale!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau din Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice

