„Salvator din pasiune” – 10 ani de voluntariat în sprijinul comunității
Au trecut zece ani de când proiectul „Salvator din pasiune” inițiat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost deschis tuturor celor care au dorit să contribuie activ la binele celorlalți. Acest program național urmărește implicarea voluntarilor în sprijinul intervențiilor și al activităților de prevenire desfășurate de inspectoratele pentru situații de urgență din întreaga țară
De-a lungul timpului, prin acest demers, I.S.U. Sălaj a pregătit peste 200 de voluntari care, din pasiune și altruism, și-au dedicat timpul liber, energia și abilitățile pentru a dobândi cunoștințe esențiale – competențe care, în momente critice, pot face diferența dintre viață și moarte.
Îi felicităm pe fiecare în parte, și le dorim mult succes în misiunile viitoare. Ei sunt ambasadorii noștri în comunitate și oamenii care ne ajută să construim, cu fiecare zi, o societate rezilientă.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

