Minivacanță de Rusalii în siguranță!
Pentru că mulți dintre dumneavoastră își vor alege să petreacă minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, cu precădere în zonele turistice, parcuri de agrement ori în mijlocul naturii, pompierii vin în sprijinul cetățenilor cu următoarele măsuri preventive ce trebuie respectate, pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor:
🚨 în campinguri, aprinderea focului se face doar în locurile special amenajate și cu respectarea regulilor de prevenire a incendiilor;
🚨 utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
🚨 prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți.
🚨 în locul unde se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă;
🚨 supravegheați permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
🚨 înainte de plecare stingeți focul și acoperiți cenușa cu pământ, strângeți, adunați și aruncați toate resturile numai în locurile special amenajate.
Manifestarea unui comportament preventiv este esențială pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
Reamintim faptul că cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.
Pentru cetățenii care își vor petrece minivacanța în unitățile de cazare și turism, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri preventive:
- nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare;
- la unitatea de cazare se studiază planul de evacuare în caz de incendiu, care trebuie să se găsească afișat pe partea interioară a ușilor camerelor de cazare și se identifică traseele de evacuare față de camera de cazare;
- informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate.
Orice început de incendiu observat trebuie anunțat la numărul unic de urgență 112, pentru a putea fi lichidat de pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieți omenești.
Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul minivacanței de Rusalii, cele 9 structuri operative din județul Sălaj se vor afla zilnic în serviciu operativ, fiind pregătite să intervină cu tehnica specifică din dotare, atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.
Iar pentru că în acest interval temperaturile vor deveni caniculare, o atenție deosebită se va acorda și scăldatului unde trebuie respectate următoarele măsuri preventive:
- este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte;
- nu vă puneți viața în pericol, înotați numai în locuri amenajate;
- nu intrați în apă după expunere îndelungată la soare.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată în mod gratuit.
Cu speranța că recomandările noastre vă vor fi de folos, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Porolissum” al județului Sălaj, vă dorește să vă bucurați de o minivacanță reușită, lipsită de evenimente nedorite.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice